Președintele american Joe Biden a promulgat programul de stimulare economică în valoare de 1.900 de miliarde de dolari, comemorând împlinirea unui an de la intrarea Statelor Unite în carantină din cauza pandemiei de coronavirus cu măsuri de susținere a americanilor și a economiei, transmite Reuters.
Guvernul de la Roma a adoptat în noaptea de marți spre miercuri un plan ambițios în valoare de 222.9 miliarde de euro pentru a stimula relansarea economiei italiene afectate de pandemia noului coronavirus, informează AFP.
România, Italia și Spania se numără printre cele mai mari beneficiare ale banilor din Fondul UE de relansare economică post-COVID-19, pentru care s-au purtat negocieri dure între statele membre, ceea ce reprezintă o "oportunitate incredibilă" pentru grupul de energie și utilități Enel, cu prezență importantă pe aceste 3 piețe, grupul intenționând să ajute guvernele acestor țări să absoarbă acești bani, a declarat CEO-ul Enel, Francesco Starace.
Grecia nu va accepta ca Uniunea Europeană să impună condiții foarte restrictive utilizării ajutoarelor acordate în cadrul planului european de relansare economică, avertizează într-un interviu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, relatează Reuters.
Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban și care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis include la capitolul "Infrastructură de transport" proiectele Primăriei Cluj Napoca de construire a unei rețele de metrou și a uneia de tren metropolitan.
Planul național de investiții și relansare economică elaborat de Guvernul PNL Orban și care va fi prezentat astăzi oficial în prezența președintelui Klaus Iohannis include la capitolul "Infrastructură energetică" construirea de noi centrale pe gaze de către producătorul de stat Romgaz în parteneriat cu grupurile industriale Alro și Chimcomplex, dar și un proiect offshore abandonat oficial încă din urmă cu peste 4 ani.
Ultimele săptămâni au segmentat o mare parte din populația globului între aceia care practic aprobă și susțin reacțiile factorilor politici vis-à-vis de problematica COVID și cei profund afectați de lipsa de libertate și de impactul economic al deciziilor politicienilor, decizii care pe care le consideră cel puțin exagerate.
Premierul japonez Shinzo Abe a prezentat joi un vast plan, în valoare de 13.000 de miliarde yeni (108 miliarde euro), care să stimuleze creșterea economiei japoneze, cea de-a treia mare economie a lumii, informează AFP.